Mai puțin de 60 de zile de a tranzacționa soluții în Open License
La finalul acestui an calendaristic, Microsoft va retrage după aproximativ 20 de ani de la lansare programul de licențiere Open License. Clienții care doresc să cumpere licențe, licențe cu Software Assurance sau Software Assurance în regim de licențiere Open License, pot face acest lucru cel târziu până în data de 31 Decembrie 2021.
Începând cu data de 1 Ianuarie 2022, licențele, licențele cu Software Assurance și Software Assurance, nu vor mai putea fi achiziționate în regim de licențiere Open License.
Pentru a ușura accesul clienților la licențe perpetue, Microsoft a inclus în programul CSP soluțiile perpetue fără Software Assurance. Oferind un timp de procesare al comenzilor mult mai scurt, dar și acces facil la licențele comandate de către clienți, prin programul CSP perpetuu, Microsoft oferă o abordare modernă conformă cu nevoile din prezent ale clienților pentru astfel de soluții.
Pentru clienții care au nevoie în continuare de licențe cu Software Assurance, există în continuare programul de licențiere Open Value (achiziție cu plata eșalonată timp de trei ani sau cu plata în avans pe toți cei trei ani de contract), dar și programul prin care clienții pot închiria soluțiile și pot realiza o uniformizare a infrastructurii IT a companiei cu ajutorul programului de licențiere Open Value Subscription.
Clienții care doresc să cumpere licențe perpetue, pot face acest lucru cu ajutorul programului de licențiere CSP perpetuu.
Dacă încă nu v-ați înregistrat în programul Cloud Solution Provider, puteți face acum acest lucru urmând pașii de mai jos:
- Semnare agreement CSP Indirect Reseller;
- Asignare CSP Indirect Provider (ALEF Distribution RO SA) prin accesarea acestui link.
Făcând înregistrarea în programul Cloud Solution Provider astăzi aveți siguranța ca veți putea plasa comenzile în timp util. Echipa ALEF Distribution RO vă stă la dispoziție.
Leave a Reply