Office 2013 – asistența tehnică extinsă se apropie de final. Momentul ideal de a începe digitalizarea instrumentelor de productivitate
Asistența extinsă pentru Office 2013 se va încheia în data de 11 aprilie 2023. Cum timpul rămas la dispoziție devine pe zi ce trece din ce în ce mai scurt, este un moment propice pentru a începe să elaborați un plan cu privire la soluția de productivitate pe care o veți utiliza mai departe.
Pentru înlocuirea Office 2013, aveți posibilitatea de a opta pentru o soluție de tip licență perpetuă, care vă oferă posibilitatea de a licenția un singur echipament strict cu uneltele de productivitate Word, Excel, PowerPoint, clientul de Outlook (Office Home and Business). Puteți, de asemenea, să alegeți o soluție de licențiere de volum precum Office LTSC Standard 2021 sau Office LTSC Professional Plus 2021 care, pe lângă elementele enumerate mai devreme, mai includ și Publisher și clientul de Teams, iar Office LTSC Professional Plus 2021 include și componenta Access.
Situațiile în care există versiuni diferite ale instrumentelor la nivel de organizație, cu modalități diferite de administrare, vă pot face să simțiți că lucrurile scapă de sub control. Drumul către o administrare unitară și facilă este tranziția la un model de licențiere cu o soluție de tip subscripție Microsoft 365 / Office 365. O astfel de soluție poate acomoda nevoile utilizatorilor a căror activitate necesită aplicații Office instalate pe echipament, dar nu îi uită nici pe angajații care accesează marginal fișiere Word, Excel sau PowerPoint, unde ar avea sens o soluție care să permită strict accesarea din browser a acelor fișiere. De asemenea, incompatibilitatea dintre fișiere devine o amintire.
O soluție de tip Microsoft 365 / Office 365 vă oferă posibilitatea de a gestiona mai ușor resursele financiare ale companiei și de a crește sau reduce numărul de subscripții, în funcție de nevoia reală de la acel moment (în funcție de planul tarifar ales). Microsoft 365 / Office 365 vă oferă, de asemenea, acces la actualizări, atât timp cât subscripția este activă (cât este plătită).
Când instrumentele potrivite lipsesc, companiile ajung să petreacă mai mult timp găsind soluții de avarie, în loc să se concentreze pe susținerea și dezvoltarea afacerii. Cum transformarea digitală redefinește constant mediul de business și nevoile companiilor, o soluție de tip Microsoft 365 / Office 365 vă va ajuta afacerea să țină pasul cu evoluția tehnologică.
Pentru a afla ce soluție se potrivește cel mai bine nevoilor dumneavoastră, contactați-ne și vom explora împreună opțiunile.
Leave a Reply